Acasă Blog Pagina 28

Finanțare PNRR: Lucrări pentru extinderea rețelei de gaze în comuna Pianu

0

Visul rețelei de gaz devine realitate la Pianu!
​
Șantierul este în plină desfășurare, iar pe teren se lucrează într-un ritm susținut la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, cel mai important proiect al administrației locale, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu 35 milioane lei, valoarea lui totală ajungând în jur de 45 milioane lei, în urma extinderii pe unele străzi noi, cât și în localitatea Strungari.
​
După atâtea investiții majore realizate în comună – de la școli moderne, la drumuri, rețele de apă și canalizare, iată că se îndeplinește și acest vis vechi al pienarilor. Această rețea nu înseamnă doar confort pentru o comunitate de oameni harnici și gospodari, ci și o uriașă oportunitate economică. Gazul va atrage agenți economici din zona Sebeș – Alba Iulia care își doreau să investească la Pianu, dar erau opriți de lipsa infrastructurii energetice.

De investiție vor beneficia peste 1.000 de gospodării. Proiectul include montarea conductelor și a branșamentelor până la limita de proprietate, împreună cu contoarele de măsurare. La fel ca în alte localități din județ, extinderea rețelelor de gaz rămâne o prioritate pentru dezvoltare.
​
Ne cerem scuze locuitorilor pentru disconfortul creat pe timpul lucrărilor! Vă asigurăm că totul va reveni la normal! În perioada următoare vor începe lucrările de reparații la drumurile afectate de investiție, iar la anul, odată cu finalizarea rețelei, va fi turnat un strat nou de asfalt, astfel infrastructura va fi adusă la o stare impecabilă.

​Felicitări domnului primar, domnului viceprimar și întregii echipe din Pianu! Comuna rămâne un exemplu de performanță în atragerea fondurilor europene și guvernamentale.

​Continuăm dezvoltarea județului Alba, proiect cu proiect! (Ion Dumitrel, președintele CJ Alba)

Citește și

Lucrări pe drumul Daia Română-Vingard și pe cel dintre DJ 107 și Veseuș (citește articolul)

In Memoriam, expoziție de artă plastică la Alba Iulia

0

Luni, 24 august, ora 18.00, Galeria Municipală de Artă din Alba Iulia va găzdui vernisajul expoziției „In Memoriam”, un frumos omagiu adus celor care nu mai sunt.

Vor fi expuse lucrări semnate de vechi membri ai Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Alba: Ernest Budeș, Teodor Bihari, Eugen Cioancă, Ștefan Egey, Mircea Iepure, Ovidiu Paștină, Ștefan Radu, Ștefan Szakacs.

Prezintă Nicolae Tudor, președintele UAPR Alba, și Dana Darie, critic de artă.

Citește și:

Alba Iulia: Expoziție Eugen Măcinic la Galeria Municipală de Artă (citește articolul)

Alba: Amenzi de 43.000 de lei date de inspectorii de muncă

0

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 17-21 august 2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 18
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 208
-52 de femei
Număr deficienţe constatate: 36
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor: 2
-2 amenzi în cuantum de 43.000 lei, din care o amendă de 40.000 lei pentru muncă nedeclarată (pentru o persoană)

Principalele deficiențe constatate în controale:

angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
neplata salariilor la data stabilită în contractele individuale de muncă;
nu se conduce corect evidenta timpului lucrat;
contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
dosarele personale sunt incomplete;
nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate: 6
Număr deficienţe constatate: 11
Număr de măsuri dispuse: 11
Angajatori sancționați: 6
Nr. sancţiuni aplicate: 11
-11 avertismente.

Principalele deficiențe stabilite în controale:

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Citește și:

Lucrări pe drumul Daia Română-Vingard și pe cel dintre DJ 107 și Veseuș (citește articolul)

28-30 august: Zilele Orașului Câmpeni

0

La finalul acestei luni vor avea loc Zilele Orașului Câmpeni. „Sunt zile dedicate comunității noastre, tradițiilor, muzicii, bucuriei și oamenilor care dau viață acestui loc minunat.

Vă aștept cu drag, alături de familie și prieteni, să petrecem împreună și să arătăm încă o dată cât de frumoasă și unită este comunitatea noastră. Să ne bucurăm împreună de sărbătoarea orașului nostru!”, spune primarul orașului, Cristian Dan Pașca.

Târg de tradiții și obiceiuri strămoșești

Vineri, 28 august

ora 16.30 Defilare majorete, ansambluri artistice, fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” al județului Alba, Tulnicăresele, Grup Maxi Dans
-Zumba – instructor Viviana Pripon
-Karate – antrenor Shihan Vivian Pripon
-Grupul Instrumental „Avram Iancu” – instructor Valentin Mihon
-Ansamblul „Brădeana” din Sohodol – instructor Oana Joldeș
-Ansamblul „Dor Apusean” din Sohodol – instructor Alin Joldeș
-Mirela Mănescu Felea
-Paula Hriscu

Sâmbătă, 29 august

ora 10.30 Târgul meșterilor Populari
ora 17.30 Deschiderea Evenimentului
-Grupul Maxi Dans – instructor Alina Miheț
-Raissa Costea
-Oana Frenț
-Majoretele „Dancing Angels” din Bistra – instructor Alina Potinteu
-Maraton de dansuri cu majorete „Stars” din Avram Iancu – instructor Alina Furdui
-Ansamblul Românașul din Albești
-Crainic Antonia
-Rodica Filip
-Dans medieval Domnițele Sigiliului „Stars” din Avram Iancu – instructor Alina Furdui
-Neluțu Dandea – folk
-Grupul Descântec
-Concert extraordinar Phoenix

Duminică, 30 august

ora 10.30 Târgul meșterilor populari
ora 18.00 Deschiderea evenimentului
-Ansamblul „Doina Arieșului Juniori” din Baia de Arieș
-Roxana Goia
-Decernarea titlurilor de Cetățean de Onoare al Orașului Câmpeni
-Formația Dani Ardeleanu
-Ioana Ciorea acompaniată de Grupul Instrumental „Dor Apusean” – instructor Alin Joldeș
-Angela Rusu
-Ionuț Fulea

Citește și:

Continuă investițiile la Câmpeni (citește articolul)

Alba Iulia: Expoziție virtuală prin marile muzee ale lumii

0

O interesantă propunere vine de la Museikon, secție a Muzeului Național al Unirii.

Iată invitație pe care ne-o fac reprezentanții Museikonului: „V-ați întors din vacanță, dar cheful de descoperiri încă nu s-a epuizat. Așa-i că nu ați văzut destule muzee vara asta? Sigur că nu! Frumusețea nu e niciodată de ajuns! De aceea la Museikon vă propunem o experiență inedită: o „plimbare” prin marile muzee ale lumii, chiar aici, acasă.

Din 3 septembrie, fotograful Sever Moldovan se oferă să vă fie ghid într-un tur vizual surprinzător. O invitație pe care merită să o acceptați!”

Vernisajul expoziției lui Sever Moldovan va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 12.00.

Citește și:

Expoziție eveniment la Alba Iulia: Reveritus Sum II (citește articolul)

Județul Alba: 25 de ani de Salvamont – Salvaspeo

0

23 august 2026: Sunt 25 de ani de când Serviciul Public Județean Salvamont Alba a devenit o structură organizată în slujba celor care ajung să aibă nevoie de ajutor în munții județului Alba.

În baza HG 1296/1996 cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Consiliului Județean Alba, nr. 54/23.08.2026, se înființează SERVICIUL PUBLIC JUDEȚEAN SALVAMONT ALBA.

25 de ani în care telefonul a sunat ziua și noaptea.

25 de ani de plecări spre oameni accidentați, rătăciți sau surprinși de munte.

25 de ani de frig, zăpadă, abrupt, peșteri, ape, corzi și kilometri parcurși acolo unde accesul nu este niciodată simplu. 🧗‍♂️

Dar SALVAMONT nu înseamnă numai intervenția pe care o vedeți într-o fotografie.

Înseamnă sute și mii de ore de pasiune pentru munte, pregătire, dedicare și sacrificii.

Înseamnă patrulare, prevenție, refacerea traseelor, primul ajutor, salvare din abrupt, salvare speologică și pregătire pentru situațiile în care fiecare decizie contează.

Din 2017, prin reorganizarea serviciului, structura a crescut și s-a dezvoltat și în alte medii, a devenit oficial parte a structurii SALVAMONT – SALVASPEO ALBA, ducând activitatea de salvare și în lumea subterană a Apusenilor.

Iar pregătirea continuă.

În 25 de ani, echipele SERVICIULUI PUBLIC JUDEȚEAN SALVAMONT – SALVASPEO ALBA au gestionat aproximativ 10.000 de apeluri telefonice, au intervenit în aproximativ 4.000 de acțiuni de căutare, salvare și prim ajutor și au asistat peste 4.000 de persoane.

În spatele acestor cifre nu sunt statistici. Sunt oameni.

Peste 50 de salvatori montani angajați și voluntari, care au servit această instituție de-a lungul acestor 25 de ani.

Sunt cei care au construit serviciul, cei care au continuat și cei care se pregătesc să ducă această responsabilitate mai departe.

Astăzi nu aniversăm doar o instituție.

Aniversăm oamenii care, timp de 25 de ani, atunci când au auzit: „Avem nevoie de ajutor…”

au răspuns:
„PLECĂM.”
25 DE ANI – SALVAMONT ALBA
23 august 2001 – 23 august 2026
Respect celor care au început.
Respect celor care au continuat.
Respect celor care sunt astăzi în serviciu.
Și celor care vor duce mai departe această poveste.

Citește și:

La mulți ani salvatorilor montani! (citește articolul)

Delegație a CJ Alba în Republica Moldova, la Cimișlia

0

Onorat să reprezint Județul Alba, dincolo de Prut, în frumosul oraș Cimișlia

Nu de foarte multă vreme, Județul Alba și Raionul Cimișlia au ales să pună pe hârtie ceea ce sufletele noastre știau dintotdeauna: că suntem un singur popor, că avem o identitate comună, o istorie care ne unește și că împărtășim aceleași valori. Acordul de cooperare pe care l-am încheiat este tânăr, dar prietenia pe care o așază în cuvinte este veche cât limba română pe care o vorbim pe ambele maluri ale Prutului.

Sunt câteva zile în care am avut discuții aplicate, pe teme importante, cu Andrian Talmaci, Președintele Raionului Cimișlia, un partener de încredere și un bun gospodar al comunității pe care o conduce.

Astăzi, am avut bucuria de a lua parte la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național al Strugurelui, prin care orașul Cimișlia își reconfirmă statutul de promotor al tradițiilor vitivinicole și al producătorilor autohtoni. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, reunind oficiali, parteneri, producători, antreprenori, reprezentanți ai mediului diplomatic și ai autorităților publice, dar și numeroși oaspeți din țară și de peste hotare, veniți să descopere tradițiile, produsele și ospitalitatea Cimișliei.

Printre cei prezenți, am avut bucuria să-i întâlnesc pe Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, pe Secretarul General al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Ghergiu, pe reprezentanți ai Asociației Producătorilor și Exportatorilor Strugurilor din Moldova, ai Oficiului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova sau ai Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.

Sunt convins că parteneriatul dintre județul Alba și raionul Cimișlia va rămâne unul la fel de apropiat și eficient și că cele două comunități ale noastre vor reuși să ducă la capăt proiecte importante.

La mulți ani tuturor românilor de pe ambele maluri ale Prutului! (Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba)

Citește și:

Delegație a Primăriei Orașului Glodeni din Republica Moldova în vizită la Ciugud (citește articolul)

Atenționare meteorologică de caniculă

0
Screenshot

ANM a emis o nouă atenționare de caniculă, pentru intervalul 23 august, ora 10.00 – 24 august, ora 10.00. Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală. Zone afectate: Oltenia, vestul, centrul și sudul Munteniei, local Dobrogea continentală.

Duminică (23 august), în Oltenia, în vestul, centrul și sudul Munteniei și local în Dobrogea continentală, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală cu temperaturi minime în jurul a 20 de grade.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 23 august, ora 13.00 – 23 august, ora 22.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse moderate cantitativ
Zone afectate: zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău

În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi moderate cantitativ și se vor acumula 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat și în Oltenia și Muntenia.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 24 august, ora 10 – 24 august, ora 22
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic
Zone afectate: sudul Banatului, sudul și vestul Olteniei, sudul Munteniei

Luni (24 august), în sudul Banatului, în sudul și vestul Olteniei și în sudul Munteniei, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Notă: Pe parcursul zilei de luni vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, local la munte și în regiunile sudice.

Citește și:

Alba Iulia: „Suflet de român”, spectacol de folclor românesc (citește articolul)

Administrația Municipiului Sebeș investește într-o pădure urbană

0

La Sebeș, se investesc peste 1,5 milioane de lei într-o pădure urbană, o amenajare care pune accentul pe completarea și extinderea vegetației perene într-un cadru cât mai apropiat de natură, care să contribuie la creșterea confortului din oraș. Contractul pentru finanțarea acestei investiții, care se va realiza în sudul Parcului Arini, a fost semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Proiectul „Amenajare pădure urbană în Municipiul Sebeș” este finanțat în cadrul Priorității 3: „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.3 – Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii Apel 2. Valoarea totală a proiectului este de 1.651.227,50 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 1.326.405,88 lei, iar finanțarea nerambursabilă de la bugetul de stat este de 202.862,07 lei. Diferența până la valoarea totală este reprezentată de contribuția beneficiarului. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna februarie 2028.

„Proiectul va fi realizat într-un areal cu potențial recreativ ridicat în imediata vecinătate a unor zone rezidențiale importante și în contact direct cu infrastructura verde existentă care este revitalizată printr-o altă finanțare nerambursabilă. Implementarea proiectului reprezintă o oportunitate bine venită pentru îmbunătățirea indicatorilor de calitate a mediului urban și pentru creșterea accesibilității populației la spații naturale bine amenajate. Investiția va contribui la extinderea suprafeței de spații verzi accesibile publicului, la diversificarea utilizărilor și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, aliniindu-se astfel obiectivelor municipale privind dezvoltarea urbană sustenabilă”, a declarat domnul Dorin Nistor – primarul Municipiului Sebeș.

Revitalizarea țesutului urban din municipiul Sebeș cu scopul de a aduce îmbunătățiri asupra biodiversității și calității aerului, de a proteja natura și de a contribui cu măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice. Pentru aceasta, în cadrul proiectului se va realiza reabilitarea vegetației existente și introducerea de specii noi, alei pietonale din materiale prietenoase cu mediul și dotarea cu mobilier urban: bănci coșuri de gunoi și panouri de informare. Suprafața pe care se va implementa proiectul este de 10.260,67 mp astfel: 9.914,83 mp de spații verzi nou create și 345,84 mp de alei.

„Crearea unui ambient cât mai plăcut în mediul locuit, nu este doar o chestiune de infrastructură rutieră sau rețele de utilități. Ea devine, în contextul schimbărilor climatice, al încălzirii climei, o preocupare care se îndreaptă spre implementarea de soluții care să reducă efectul «insulei de căldură» generată de așezările urbane. Aceste soluții se îndreaptă cel mai adesea spre reîmprospătarea sau extinderea zonelor verzi, utilizând vegetație înaltă care să ofere răcoare și să contribuie la reducerea poluării atmosferice, dar și spre amenajarea malurilor râurilor sau lacurilor și iazurilor, adică spre crearea așa-numitei «infrastructuri verzi-albastre». Pentru acest tip de infrastructură a cărei importanță crește constant, avem alocat peste un miliard de lei în cadrul Programului «Regiunea Centru»”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, din care durata de execuție a obiectivului de investiții este de 5 luni.

Beneficiarii proiectului sunt cei aproape 27.000 de locuitori ai municipiului Sebeș și turiștii, în special cei care pornesc din acest oraș spre Valea Frumoasei. (comunicat ADR Centru)

Citește și:

Predarea amplasamentului unui foarte așteptat sens giratoriu din Sebeș (citește articolul)

Alba Iulia: S-a făcut recepția lucrărilor în cadrul proiectului pentru creșterea eficienței energetice la Școala cu Clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu”

0

Astăzi a avut loc recepția lucrărilor în cadrul proiectului „Creșterea Eficienței Energetice Și Gestionarea Inteligentă A Energiei În Clădirile Publice Cu Destinație Unități De Învățământ – Școala cu Clasele I-VIII Ion Agârbiceanu”

Au fost realizate lucrările aferente proiectului „Creșterea Eficienței Energetice Și Gestionarea Inteligentă a Energiei În Clădirile Publice cu Destinație Unități de Învățământ – Școala Cu Clasele I-VIII Ion Agârbiceanu – Alba Iulia”, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, Componenta C15 – Educație, investiția privind „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”. Valoarea contractului de lucrări este 8.526.268,57 lei cu TVA.

În cadrul proiectului au fost realizate lucrări menite să contribuie la creșterea performanței energetice și la modernizarea Școlii cu clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia. Intervențiile au vizat, în principal, reabilitarea termică a anvelopei clădirii, modernizarea instalațiilor de încălzire și modernizarea instalațiilor electrice, precum și realizarea lucrărilor conexe necesare pentru reducerea consumului de energie, îmbunătățirea confortului interior și adaptarea clădirii la cerințele specifice unei școli verzi.

Prin realizarea acestei investiții s-a urmărit creșterea eficienței energetice a clădirii unității de învățământ, reducerea consumurilor și a emisiilor asociate, precum și asigurarea unor condiții moderne, sigure și sustenabile pentru desfășurarea procesului educațional.

Implementarea proiectului e o continuare a procesului de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Alba Iulia și contribuie la crearea unui mediu de învățare adaptat standardelor actuale, privind eficiența energetică, protecția mediului și dezvoltarea durabilă.

Investim în educație, eficiență energetică și un viitor mai verde pentru albaiulieni! (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Școala Viitorului de la Ciugud prinde contur (citește articolul)