România anului 2025 se confruntă, din nou, cu spectrul austerității. Dar nu orice fel de austeritate – ci una selectivă, nedreaptă, aplicată tot acolo unde doare cel mai tare: în buzunarele celor care muncesc cinstit, în pensiile celor care au construit această țară și în drepturile minimale ale elevilor care încă mai speră într-un viitor.
Este o poveste veche, dar care se repetă obsesiv: crizele bugetare sunt întotdeauna „rezolvate” pe spinarea celor mulți. Niciodată pe cea a celor care le-au creat. Politicienii noștri, cocoțați pe fotolii luxoase și privilegii obscene, nu par capabili să înțeleagă un lucru simplu: nu poți cere sacrificii de la cei care abia își duc viața de la o lună la alta, în timp ce tu, politician, te înfrupți nestingherit din banii publici.
S-au tăiat burse pentru elevi. S-au anunțat tăieri la pensionari. Se vor reduce probabil și subvențiile, și alte forme de sprijin social. Însă nimeni nu atinge parlamentarii, funcționarii din agenții inutile, directorii numiți politic în posturi sinecuriste. Nimeni nu propune desființarea pensiilor speciale, reducerea numărului de parlamentari, sau transparentizarea cheltuielilor publice. Ba chiar dimpotrivă – aceste teme sunt mereu amânate, minimalizate, sau aruncate într-un sertar politic prăfuit.
Este ușor să tai de la cei tăcuți. Elevii degeaba ies în stradă. Pensionarii nu mai au puterea sa faca asta. Oamenii muncii sunt prea ocupați cu supraviețuirea ca să mai protesteze. Tocmai de aceea, aceste categorii devin mereu victimele predilecte ale unui stat care, în loc să le apere interesele, le consideră o povară.
Ce înseamnă, de fapt, „austeritate”? Adevărata austeritate nu înseamnă sugrumarea celor săraci. Înseamnă curajul de a spune „destul” risipei bugetare, privilegiilor nemeritate și imposturii instituționalizate. Înseamnă reformă administrativă reală, debirocratizare, eficiență. Înseamnă să începem de sus, nu de jos.
Dar exact asta lipsește din ADN-ul clasei politice românești: curajul. În schimb, abundă populismul de campanie și cinismul de guvernare. Când au nevoie de voturi, politicienii promit marea cu sarea tocmai „prostimii” de care apoi uită cu desăvârșire. Îi amăgesc, îi flatează, îi manipulează. Iar după alegeri, îi transformă în țapi ispășitori.
Această ipocrizie trebuie denunțată cu fermitate. Este inadmisibil ca, într-un stat european, politicienii să continue să se protejeze între ei în timp ce oamenii de rând suportă nota de plată pentru incompetența, lăcomia și corupția celor de la putere.
România nu are nevoie de măsuri de austeritate orientate în jos. Are nevoie de responsabilitate reală în sus. Să înceapă cu tăieri de salarii pentru demnitari, cu eliminarea pensiilor speciale, cu reducerea drastică a risipei instituționale. Să dea ei exemplul. Până atunci, orice „reformă” nu este decât o minciună ambalată frumos. O minciună pe care unii nu o mai cred, dar pe care alții încă o plătesc din greu.
